1 Corinteni 13

Chiar dacă aş vorbi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu am dragoste creştină, devin ca o aramă sunătoare sau un chimval răsunător.

Şi chiar dacă aş avea dar de profeţie şi înţeleg toate misterele şi toată cunoaşterea, şi chiar dacă aş avea toată credinţa încât să mut munţi, dar nu am dragoste creştină, nu sunt nimic.

Şi chiar dacă aş împărţi toată averea mea să hrănesc săracii, şi chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, dar nu aş avea dragoste creştină, nu mi-ar folosi la nimic.

Dragostea creştină este îndelung-răbdătoare şi plină de bunătate; dragostea creştină nu invidiază; dragostea creştină nu se laudă, nu este îngâmfată,

Nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie repede, nu gândeşte să facă rău,

Nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

Suportă toate, crede toate, speră toate, îndură toate.

Dragostea creştină nu se sfârşeşte niciodată. Dar profeţii dacă ar fi, se vor sfârşi; limbi dacă ar fi, vor înceta; cunoaştere dacă ar fi, se va duce.

Căci cunoaştem în parte şi profeţim în parte;

Dar când vine ce este desăvârşit, atunci ce este în parte se va duce.

Când eram copil, vorbeam ca un copil, înţelegeam ca un copil, gândeam ca un copil; dar după ce am devenit bărbat, am înlăturat cele copilăreşti.

Căci acum vedem întunecat, ca într-o oglindă; dar atunci faţă în faţă; acum ştiu în parte, dar atunci voi cunoaşte aşa cum sunt şi eu cunoscut.

Şi acum rămân acestea trei: credinţă, speranţă, dragoste creştină; dar cea mai mare dintre acestea este dragostea creştină.